Economice

România și alte patru state UE cer Bruxelles-ului să ia măsuri pentru limitarea distorsiunilor cauzate de importurile de cereale din Ucraina și în ultimă instanță reintroducerea taxelor vamale

După ce UE a suspendat taxele la import, contingentele şi celelalte măsuri de apărare comercială aplicabile exporturilor ucrainene către blocul comunitar, ca măsură de sprijin pentru Ucraina şi economia acesteia în contextul agresiunii ruse, amploarea pătrunderii produselor ucrainene, inclusiv cereale, seminţe oleaginoase, carne de pasăre şi zahăr, este „fără precedent”, notează în scrisoare cei cinci premieri.

Ucraina, unul dintre primii exportatori mondiali de cereale, şi-a văzut porturile de la Marea Neagră blocate după lansarea invaziei ruse în februarie 2022 şi a fost nevoită să găsească rute alternative pentru exportul cerealelor, prin Polonia şi România. Însă, în urma blocajelor logistice, mari cantităţi de cereale ucrainene, care sunt mai ieftine decât cele produse în UE, au rămas pe pieţele statelor central şi est-europene, astfel că, prin scăderea preţurilor, au afectat fermierii locali.

În scrisoarea transmisă preşedintei Comisiei Europene, cei cinci premieri propun mai multe măsuri pentru limitarea distorsiunilor pe piaţă provocate de importurile ucrainene, adăugând că, dacă acestea nu vor da rezultate, ar trebui reintroduse tarife şi cote.

„Să sprijinim Ucraina, dar s-o facem în mod inteligent şi, mai presus de orice, să punem interesele ţării şi ale fermierilor polonezi pe primul loc”, a scris pe Twitter premierul polonez Mateusz Morawiecki.

Printre măsurile propuse în scrisoarea preluată de Reuters de pe website-ul guvernului polonez, este sugerată o soluţie comună între UE şi Programul Alimentar Mondial, care să asigure că cerealele ucrainene exportate nu rămân pe pieţele statelor UE.

De asemenea, şefii guvernelor celor cinci state central şi est-europene reiterează că este nevoie de suplimentarea fondurilor pentru ajutorarea fermierilor afectaţi şi de o dezvoltare mai rapidă a infrastructurii de transport pentru a ajuta astfel transportul bunurilor exportate din Ucraina.

Cei cinci premieri mai propun o revizuire a legislaţiei privind exporturile agricole pentru reglementarea volumului şi direcţiei afluxului de produse agricole.

Comisia Europeană a propus pe 23 februarie prelungirea cu un an a suspendării taxelor la import, a contingentelor şi a măsurilor de apărare comercială (cunoscute sub denumirea de „măsuri comerciale autonome”) aplicabile exporturilor ucrainene către Uniunea Europeană.

Prelungirea suspendării taxelor vamale şi a altor măsuri comerciale în cazul produselor ucrainene se adaugă altor iniţiative ale UE de susţinere a economiei ucrainene, în special aşa-numitele „drumuri de solidaritate” pentru exportul cerealelor ucrainene pe căi terestre.

Având însă în vedere creşterea semnificativă, în 2022, a importurilor anumitor produse agricole provenind din Ucraina în UE, executivul comunitar a inclus în propunerea sa un mecanism rapid de salvgardare pentru protejarea pieţei interne a UE, în caz că acesta este necesar.

Acest mecanism va permite, la iniţiativa unui stat membru al UE sau a Comisiei, reintroducerea taxelor vamale pentru un produs ucrainean dacă importul acestuia are un efect advers asupra pieţei europene a produselor similare sau direct concurenţiale.

Share this:

(Visited 17 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *