Economice

Prefectul Capitalei: Program de lucru în ture, suplimentarea transportului public, intensificarea controalelor în pieţe

„Angajatorii – atât instituţii publice cât şi angajatorii privaţi – cu un număr de  angajaţi mai mare de 50 au obligaţia să organizeze programul de lucru astfel încât personalul să fie împărţit pe grupe şi să înceapă, respectiv să termine, programul de lucru la distanţă de cel puţin o oră. Această măsură a mai fost adoptată în trecut”, a declarat, sâmbătă după amiază, prefectul Capitalei, Georgiana Alexandra Văcaru, citat de News.ro.

Aceasta a precizat că măsura este luată pentru a decongestiona mijloacele de transport în comun, al căror număr va fi, totodată, suplimentat.

De asemenea, workshop-urile pentru adulţi care se organizează în interior vor putea avea loc cu participarea a 250 de persoane, iar sălile de jocuri se vor închide cel târziu la miezul nopţii.

În contextul creşterii continue a numărului de cazuri, autorităţile au dispus Poliţiei şi Jandarmeriei să intensifice controalele în zonele aglomerate, fiind menţionate, în acest sens, locuri cu potenţial de aglomerare precum mall-uri, târguri, dar şi pieţele: Drumul Taberei, Berceni, Vitan, Obor şi Delfinului.

„Recomand cetăţenilor să respecte întocmai sfaturile specialiştilor privind normele de igienă şi distanţare socială, vă rog să respectăm cadrul normativ şi măsurile luate şi de asemenea, vaccinarea pentru propria noastră sănătate şi din solidaritate pentru cei din jur”, a menţionat prefectul Capitalei.

The post Prefectul Capitalei: Program de lucru în ture, suplimentarea transportului public, intensificarea controalelor în pieţe appeared first on Economica.net.

Share this:

(Visited 4 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code