Flux Stiri

Iohannis: România condamnă cu fermitate recunoașterea de către Rusia a zonelor Donețk și Lugansk

Klaus IohannisKlaus Iohannis

  • România condamnă, cu fermitate, recunoașterea de către Rusia a zonelor Donețk și Lugansk, din Ucraina, ca independente.
  • Reacția șefului statului român vine după ce preşedintele rus, Vladimir Putin, a decis recunoaşterea independenţei regiunilor separatiste ucrainene, Lugansk şi Doneţk, invocând faptul că Ucraina nu a avut niciodată o „statalitate autentică”, ci a fost creată de Rusia bolşevică, iar acum se confruntă cu probleme politice sistemice.
  • Și Guvernul României condamnă orice încercare de a pune sub semnul întrebării integritatea teritorială a Ucrainei.

România condamnă, cu fermitate, recunoașterea de către Rusia a zonelor Donețk și Lugansk, din Ucraina, ca independente, afirmă președintele României, Klaus Iohannis. El spune că este o încălcare flagrantă a dreptului internațional.

„Susținem ferm suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”.

„România condamnă cu fermitate recunoașterea de către Rusia a zonelor Donețk și Lugansk din Ucraina ca independente. Aceasta este o încălcare flagrantă a dreptului internațional, care trebuie să atragă cel mai sever răspuns al comunității internaționale. Susținem ferm suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”, scrie pe Twitter Klaus Iohannis.

Reacția șefului statului român vine după ce preşedintele rus, Vladimir Putin, a decis recunoaşterea independenţei regiunilor separatiste ucrainene Lugansk şi Doneţk, invocând faptul că Ucraina nu a avut niciodată o „statalitate autentică”, ci a fost creată de Rusia bolşevică, iar, acum, se confruntă cu probleme politice sistemice.

La finalul unui discurs televizat, Vladimir Putin a declarat că este necesară recunoaşterea autoproclamatei „Republici Populare Donetsk” şi a autoproclamatei „Republici Populare Lugansk”.

Vladimir Putin a semnat „acorduri de prietenie şi într-ajutorare” cu cele două republici şi a cerut Parlamentului rus să aprobe definitiv decizia. Duma de Stat a propus recunoaşterea celor două regiuni separatiste din estul Ucrainei, iar, acum, urmează ca hotărârea să fie aprobată de Consiliul Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului de la Moscova.

Guvern: Condamnăm orice încercare de a pune sub semnul întrebării integritatea Ucrainei

Guvernul României condamnă, la rândul său, orice încercare de a pune sub semnul întrebării integritatea teritorială a Ucrainei, au transmis, luni seara, reprezentanții Executivului pe Twitter.

„Condamnăm ferm orice încercare de a pune sub semnul întrebării suveranitatea, integritatea teritorială și independența Ucrainei. A pune sub semnul întrebării statutul unui stat membru ONU este echivalent cu o abordare revizionistă care amenință pacea și stabilitatea în Europa și în lume”, susțin reprezentanții Guvernului României.

Tot din partea României, președintele interimar al USR, Cătălin Drulă, a scris pe Facebook că „USR condamnă decizia lui Vladimir Putin. Un lider autoritar încearcă să schimbe ordinea de securitate din Europa prin violență. Sancțiunile drastice sunt un răspuns necesar al Europei în această situație. Fiecare țară are dreptul să-și stabilească propriul destin. Este inacceptabil ca un stat să dicteze altuia – sub amenințarea armelor – ce să facă sau să nu facă. Este datoria României, ca stat membru NATO și al Uniunii Europene, să fie solidară cu Ucraina. Europa trebuie să rămână continentul libertății și al democrației. Scenariul la care asistăm nu este unul nou. Istoria ne amintește că același lucru s-a întâmplat în Transnistria, Abhazia, Oseția de Sud și, foarte recent, în Crimeea.”.

În plus, Drulă a subliniat că Putin încearcă să refacă URSS, dar planul va fi sortit eșecului.

„Cu un amestec de fake news și rescriere a istoriei atunci când îi convine, Vladimir Putin încearcă să refacă URSS. Dictatura sovietică a eșuat lamentabil și nu va reveni în Europa. Popoarele din estul Europei au ales libertatea.”

Dacian Cioloș a scris despre Putin că „pare că vine dintr-o lume căreia noile generații nu-i mai aparțin”. Acesta a postat pe Facebook un mesaj prin care condamnă, la rândul său, modul în care președintele rus încalcă acordurile internaționale.

„Modul brutal în care Putin ignoră tratate internaționale și acorduri, unele semnate chiar de el, este absurd și dincolo de logica diplomatică. Este nevoie de un efort coordonat, ferm și rapid al întregii comunități internaționale pentru a opri această agresiune. Blocarea conturilor și afacerilor întregului anturaj al lui Putin trebuie să intre imediat în vigoare. Președintele Federației Ruse semnează „decrete de recunoaștere a unor republici” de parcă ar fi făcătorul și desfăcătorul de țări, într-o lume în care cei care se cred atotputernici modelează lumea din jur după propriul interes de preamărire.Europa și popoarele europene fac eforturi de decenii să învețe lecțiile de învățat din cele două războaie mondiale, pentru ca lumea viitorului să construiască în pace, nu să reconstruiască pe ruinele războiului.

The post Iohannis: România condamnă cu fermitate recunoașterea de către Rusia a zonelor Donețk și Lugansk appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews, am consemnat știrea

Share this:

(Visited 4 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code