Economice

Important pentru toți șoferii. Cât încasezi când ai accident cu una dintre cele 2 milioane de mașini cu RCA la Euroins: Firma are alte calcule decât păgubiții sau service-urile!

Euroins, cel mai mare vânzător de RCA de pe piața locală, încearcă, forțat și de autorități,  să scape de dependența de asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, însă fără să renunțe la obiceiul de a calcula după reguli speciale valoarea daunelor pe care le plătește. Este concluzia pe care o putem trage după discuții cu mai mulți actori din piața asigurărilor, a brokerajului și cea a service-urilor.

Concret, cel puțin în ceea ce privește prețul orei de manoperă, societatea practică tarife care ajung și mai jos de jumătate din sumele facturate de unitățile reparatoare, susțin reprezentanți ai service-urilor. Pe de altă parte, este cunoscut faptul că sunt și unități reparatoare care- beneficiind și de prevederile legii 132/2017 a RCA, care practic dă service-urilor libertate totală în stabilirea prețurilor de reparație în măsura în care justifică aceste prețuri cu documente-pun în devize sume neobișnuit de mari pentru ora de manoperă și uneori chiar pentru piesele folosite. Astfel de situații se tranșează deja în instanță, Euroins fiind parte deja în mii de procese, așa cum a mai scris Economica și cu alte ocazii.

În suficiente situații, afectați sunt și păgubiții, care fie nu își pot repara mașina (în situația în care acceptă o ofertă în regie proprie, care de obicei este undeva la maximum 40% din ce ar însemna o reparație la reprezentanță, de exemplu), fie așteaptă mai mult decât e cazul să își ia mașina din service. Amintim că Euroins gestionează astăzi în jur de jumătate din toate daunele înregistrate în România pe parcursul unui an, adică la final de 2022 va fi avut deja cel puțin 150.000 de dosare doar din anul curent.

AICI mai multe detalii despre conflictele vechi, reglate în instanță, între Euroins și service-uri

Unele dintre service-urile cu care Euroins a ajuns deja în instanță, parte dintre ele service-uri de brand, cum ar fi reprezentanțe zonale ale BMW sau Mercedes, nici nu mai acceptă să lucreze pe mașini lovite de asigurați RCA la compania bulgară.

Euroins are, pe de altă parte, cea mai vastă rețea de parteneri în zona service-urilor, iar în acest moment nu există încă  semne certe că asigurătorul are o problemă generală cu plățile, fiind vorba mai degrabă de un anumit tip de conduită, larg răspândită pe piața din Bulgaria, de unde privine Euroins.  Mai mult, sunt rare cazurile în care Euroins refuză total plata, practica fiind aceea de a ajusta costurile cerute de unitatea reparatoare sau de către păgubit direct, acolo unde acesta din urmă acceptă sistemul de reparație în regie proprie, care presupune că încasează o sumă de bani cu care merge unde dorește să își repare mașina.

Ultimele date, disponibile inclusiv pe site-ul societății, arată că numărul petițiilor formulate la ASF pe numele Euroins este în creștere. De la o medie de aproximativ 300 de petiții pe lună în prima parte a acestui an, s-a ajuns deja la peste 600 de petiții pe lună, ceea ce arată că sunt probleme.

Amintim și faptul că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) arătat o atenție specială pentru Euroins încă de la finalul anului trecut, desfășurând atât controale periodice cât și controale cu teme punctuale, în funcție de evoluția companiei. Conducerea firmei, ca și firma în ansamblu, au făcut obiectul mai multor sancțiuni, venite cu o frecvență mai mare decât trimestrială, conform anunțurilor ASF.

De altfel, în acest moment Euroins face încă obiectul unui plan de măsuri impus de ASF pentru a regla problemele cu plata daunelor precum și cele apărute la nivel de lichiditate și solvabilitate. Trebuie precizat, însă, că instrumente care să ajute ASF să intervină în situații în care asigurătorul ajustează valoarea facturilor, dar le plătește totuși, nu sunt prea multe.

Printre altele, Euroins trebuie este obligată să își reducă portofoliul de RCA, acesta fiind și motivul principal pentru care anunță periodic că și-a majorat substanțial subscrierile pe alte linii de asigurare. În ciuda unor creșteri care depășesc și 600% (de exemplu CASCO), Euroins este în continuare dependentă de RCA, care are o pondere de peste 90% în portofoliu. Un fapt pozitiv este, însă, acela că bulgarii nu au crescut foarte mult ca și cotă de piață, așa cum se aștepta toată lumea după falimentul City Insurance survenit în urmă cu un an. Pentru că au decis să joace în piață firme mari ca Groupama sau Allianz Țiriac și pentru că a intrat și un nou jucător (Axeria), cota Euroins stă în jurul valorii de 30%, foarte puțin schimbată față de cea din perioada în care City domina piața.

La pagina 42 a documentului din link găsiți topul jucătorilor din RCA, după cota de piață

Cât plătește Euroins față de media pieței, cum face firma calculele și de ce au de suferit și șoferii, nu doar service-urile? 

Așa cum arătam mai sus, Euroins are un sistem propriu de a evalua daunele. Dacă înainte de apariția legii 132/2017, a RCA, o astfel de procedură era cea uzuală, după apariția acestei legi, ea ridică semne de întrebare, în condițiile în care actul normativ spune explicit că service-urile pot stabili costul reparației, sub condiția de a îl justifica cu documente. Euroins, face, totuși, propriile evaluări. Concret, arată datele colectate de noi de la mai mulți jucători din zona service-urilor, dar și din brokerajul de asigurări, Euroins plătește undeva între 110 și 130-140 de lei pentru o oră de manoperă, în condițiile în care media pe piață sare binișor de 250 de lei, mai ales după scumpirea masivă a energiei, a pieselor și utilajelor.

Sunt service-uri de marcă ce merg și spre 400-450 de lei și mai sunt service-uri cu care Euroins este conflict deschis, care percep și 700-800 de lei pe ora de manoperă, motivând în principal prin calitatea lucrărilor. Cu acestea din urmă Euroins se judecă de ani de zile și, în general, pierde, după cum arată statisticile. În ultima vreme, însă, spun sursele citate, Euroins refuză plata devizelor chiar și la service-urile care vin cu ora de manoperă sub media pieței, ajungând și cu acestea în instanță, în multe dintre situații. Altfel spus, în aceste moment, Euroins plătește undeva spre jumătate din media pieței pentru ora de manoperă. Reamintim că, și în această situația, există sute de service-uri care are semnate parteneriate cu societatea de asigurări, însă există și service-uri, încă mai puține decât cele din prima categorie, care refuză să mai repare pe RCA de la Euroins sau care se judecă constant cu această societate și rezolvă de obicei problemele prin executări silite.

Un al doilea palier prin care Euroins încearcă să își reducă costurile este utilizarea unui adaos comercial pentru piese mai mic decât cel trecut de service în deviz. Și în acest caz, Euroins mai reduce câteva procente bune din devize.

Un al treilea instrument este negocierea, de pe diferite poziții, cu service-urile. Există situații în care service-urile acceptă, de exemplu, reduceri substanțiale (până la 20%) pentru ora de manoperă sau piese pentru avantajul de a încasa banii într-un termen fix, mai rapid decât în mod normal. Mai există și situația în care service-uri acceptă un astfel de discount pentru a încasa datoriile mai vechi de la Euroins.

Euroins justifică aceste măsuri cu calcule proprii. Despre ora de manoperă, de exemplu, spun că reprezintă o medie a plăților pe care le face în relația cu service-urile partenere, iar despre adaosul comercial pentru piese că reprezintă o medie a datelor din sistemele specializate de calcul, tip Audatex. Așa cum arătam, însă, și mai sus, cel puțin în instanță aceste argumente nu stau de obicei în picioare.

În suficiente situații, afectați sunt și păgubiții, care fie nu își pot repara mașina (în situația în care acceptă o ofertă în regie proprie, care de obicei este undeva la maximum 40-50% din ce ar însemna o reparație la reprezentanță, de exemplu), fie așteaptă mai mult decât e cazul să își ia mașina din service. Amintim că Euroins gestionează astăzi în jur de jumătate din toate daunele înregistrate în România pe parcursul unul an, adică la final de 2022 va fi avut deja cel puțin 150.000 de dosare doar în ultimul an.

 

Share this:

(Visited 5 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code