Flux Stiri

Dolce&Gabbana renunță la utilizarea blănurilor naturale în colecțiile sale

  • Dolce&Gabbana renunță să mai utilizeze blănuri naturale de animale în colecțiile sale viitoare.
  • Aceeași inițiativă este actualmente susținută și de alte case de modă luxuriante, precum Armani, Gucci, Prada și Moncler.
  • Italia a interzis creșterea animalelor în ferme dedicate comerțului cu blănuri naturale, începând din acest an.

Celebra casă de modă Dolce&Gabbana a anunțat luni că renunță la folosirea blănurilor naturale, începând din acest an. Aceasta a motivat alegerea prin susținerea unui viitor sustenabil și a spus că va trece la blănuri false ecologice, în colecțiile sale viitoare.

Dolce&Gabbana se alătură, prin inițiativa de a nu mai utiliza blană de animale în crearea produselor sale, altor mărci de lux, printre care Armani, Gucci, Prada și Moncler. Acestea  aderă la liniile directoare stabilite de Fur Free Alliance.

Dolce&Gabbana lucrează pentru un viitor mai sustenabil care nu poate asista la utilizarea blănurilor de animale.”, a declarat ofițerul de comunicare și marketing al Dolce&Gabbana, Fedele Usai, într-o declarație.

Directorul politicii de modă al Societății Umane din Statele Unite și al Humane Society International, PJ Smith, a declarat că, încetarea utilizării blănii creează un standard mai ridicat pentru ceea ce este acceptabil în modă.

Totodată, Italia a interzis creșterea animalelor în ferme dedicate comerțului cu blănuri naturale, începând din acest an. La rândul lor, alte aproximativ 20 de țări au interzis sau au limitat creșterea blănurilor în ultimele două decenii.

Dolce&Gabbana este o casă de modă de lux, fondată în 1985 de către designerii italieni Domenico Dolce și Stefano Gabbana.

The post Dolce&Gabbana renunță la utilizarea blănurilor naturale în colecțiile sale appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews, am consemnat știrea

Share this:

(Visited 3 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code