Flux Stiri

Coasta de est a SUA a fost acoperită de zăpadă în urma unei furtuni

furtună de zăpadă SUAfurtună de zăpadă SUA

  • Se așteaptă ca vânturile să se intensifice, putând atinge viteze de nivel de uragan.
  • Guvernatorii din New York, New Jersey, Maryland, Rhode Island și Virginia au declarat stare de urgență.
  • De asemenea, se așteaptă ca în Florida să se înregistreze unele dintre cele mai scăzute temperaturi din ultimii ani.

Coasta de est a SUA a fost acoperită de zăpadă în urma unei furtuni. Zona este lovită de primul viscol de proporții care a lovit regiunea în ultimii patru ani. Cinci state au declarat stare de urgență cu câteva ore înainte ca ninsorile abundente și vânturile cu forța unui uragan să lovească zona.

Experții avertizează că în unele locuri vor cădea ninsori istorice, iar în apropierea coastei au fost emise avertizări de inundații. Peste 5.000 de zboruri americane au fost anulate.

La începutul furtunii, peste 116.000 de gospodării din Massachusetts nu aveau curent electric. Meteorologii spun că există șanse ca furtuna, cunoscută sub numele de Nor’easter, să acopere zona Bostonului cu până la 61 de centimetri de zăpadă, iar în unele părți din New York zăpada s-a așeza deja până la 30 de centimetri.

Recordul actual de 70 de centimetri în 24 de ore a fost stabilit în 2003. Au fost prognozate rafale de 96-120 km/h de-a lungul coastei. Experții spun că se așteaptă ca aerul mai rece să se amestece cu aerul mai cald al mării, ceea ce va duce la o scădere rapidă a presiunii atmosferice. Acest proces duce la așa-numitul ciclon bombă.

„Călătoriile ar trebui să fie limitate doar la urgențe”, a avertizat Serviciul Național de Meteorologie (NWS) din Boston. „Dacă trebuie să călătoriți, aveți la dumneavoastră un kit de supraviețuire pe timp de iarnă. Dacă rămâneți blocat, rămâneți în vehiculul dumneavoastră”.

Furtuna puternică a început să lovească coasta țării în primele ore ale dimineții de sâmbătă, iar câțiva centimetri de zăpadă au acoperit deja mai multe state.

The post Coasta de est a SUA a fost acoperită de zăpadă în urma unei furtuni appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews, am consemnat știrea

Share this:

(Visited 5 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code