Economice

Cel mai slab an la tranzacțiile cu terenuri arabile mari. În 2021 au fost avizate doar nouă tranzacții, în valoare de 1,7 milioane de euro

2021 este al doilea an consecutiv în care piața terenurilor arabile cu suprafețe mai mari de 30 de hectare are  o dinamică descendentă, potrivit unei analize realizată de Economica pe baza datelor publicate de către Ministerul Agriculturii și care iau în calcul doar contractele cu aviz final pozitiv. În anul care tocmai s-a încheiat au fost avizate pozitiv doar nouă astfel de tranzacții, în valoare totală de aproximativ 8,7 milioane de lei ( în jur de 1,7 milioane de euro). În 2020, s-au perfectat 12 tranzacții cu terenuri arabile mai mari de 30 de hectare, iar valoare lor depășea 3 milioane de euro, în timp ce în 2019 au fost puţin peste 30 de tranzacţii cu terenuri mai mari de 30 de hectare, în valoare totală de aproximativ 7,2 milioane de euro.

Dacă luăm însă în calcul toate tranzacțiile acceptate du preemptorii cumpărători, în 2021 au fost 24 de astfel de tranzacții, în valoare totală de aproximatov 10, milioane de euro.

Cea mai mare tranzacție a anului – aproximativ 500.000 de euro

Din datele MADR, spre deosebire de anii trecuți, nu s-au raportat tranzacții de terenuri compacte de peste 70 hectare. Cea mai mare suprafață comercializată, de 65, 02 hectare, se află în localitatea Segarcea din Județul Dolj și a costat 2,4 milioane de lei (aproximativ 497,7 mii de euro în total sau 7.655 de euro pe hectar). Cumpărătorul este  omul de afaceri Mihai Anghel, prin societatea Cervina SA, controlată, potrivit termene.ro de Anghel și Oltyre – firmă deținută 100% tot de Anghel. Cervina a raportat în 2020 o cifră de afaceri de 69,9 milioane de lei și un profit net de 4,1 milioane de lei.

În ceea ce privește vânzătorul, acesta este, din datele Ministerului Agriculturii, Răducan Nicolae Sorin, fost prefect de Dolj, actualmentre director executiv APIA Dolj, care a obținut terenul prin moștenire, conform declarației sale de avere.

A doua cea mai mare tranzacție– în valoare de peste 1,5 milioane de lei (aproximativ 313.000 de euro, sau aproximativ 7.000 de euro hectarul)- vizează un teren de 45 de hectare din localitatea Otelec din județul Timiș, cumpărat de
Zoo Goas SRL de la SC Riadagri SRL.

Potrivit a termene.ro, Zoo Goas, un business de 5,8 milioane de lei cifră de afaceri în 2020, cu domeniu de activitate cultivarea plantelor și creșterea bovinelor de lapte, este controlată de omul de afaceri Luchian Viorel din Timiș, în timp ce Riadagri SRL este deținut de NORTH BRIDGE AGRI LIMITED din Cipru.

Nu în ultimul rând, a treia cea mai mare tranzacție cu terenuri arabile de mari dimensiuni de anul trecut s-a înregistrat în Roșiorii de Vede, Teleorman și are drept obiect un teren de 40 de hectare care a costat 1,1 milioane de lei ( 241.000 de euro sau 6.000 de euro hectarul).

Menționăm că tranzacțiile enumerate anterior se referă exclusiv la terenuri arabile cu suprafețe mai mari de 30 de hectare vândute bloc și raportate, potrivit legislației în vigoare, de Ministerul Agriculturii. În 2021 au avut loc și tranzacții cu suprafeșe chiar mai mari, despre care Economica a scris în mai multe rînduri.

Spre exemplu, grupul FirstFarms, deţinut de mai mulţi investitori danezi foarte activi pe piaţa terenurilor arabile din România, și-a continuat anul trecut exitul din zona de vest a României, proces pe care îl va definitiva în primul trimestru al acestui an. Compania a vândut 477 de hectare, dintr-un total de 1.675 de hectare pentru care există promisiunea de vânzare bilaterală încă din 2020. Valoarea tranzacției se ridică la aproximativ 2,7 milioane de euro.

Alte tranzacții cu terenuri arabile au fost făcute de Holde Agri, companie antreprenorială românească cu afaceri în cultivarea de plante nepermanente și cereale, listată la BVB. Modelul de preluare este însă altul, compania cumpărând, de fapt, o fermă vegetală de 230 de hectare de teren exploatat în arendă, în judeţul Călăraşi.

Tranzacţia s-a ridicat la 2 milioane de lei, fiind incluse culturile pentru anul curent – grâu, floarea-soarelui, porumb. Atât producţia obţinută cât şi subvenţiile APIA aferente anului în curs vor fi încasate de către companie.

Citește și

The post Cel mai slab an la tranzacțiile cu terenuri arabile mari. În 2021 au fost avizate doar nouă tranzacții, în valoare de 1,7 milioane de euro appeared first on Economica.net.

Share this:

(Visited 3 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code