Știri Flash

UMF Cluj a sărbătorit performanța la Gala Premiilor Universității

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca sărbătorește, zilele acestea, 102 ani de învățământ medical în limba română. În cadrul manifestărilor prilejuite de Zilele UMF „Iuliu Hațieganu” 2021, joi, 9 decembrie, a avut loc Gala…

Știri Flash

Expoziție surpriză la Iulius Mall, cu Istoria Crăciunului la Cluj

Crăciunul, unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale anului, este atât o sărbătoare religioasă sacră, precum și o celebrare culturală, care însă nu a fost marcată mereu așa cum o facem noi acum.Astfel, clujenii pot afla o parte din istoria acestei …

Știri Flash

Poliția Cluj a făcut cercetări, după un mesaj care anunța că cineva stropește cu acid scaunele autobuzelor

Pe Instagram a apărut de câteva zile un mesaj care anunță că cineva stropește cu acid scaunele autobuzelor. Mesajul este fals, pentru că poliția a făcut cercetări și cele spuse nu se confirmă. În mesaj se spune că au fost cinci persoane care au suferit…

Știri Flash

Cluj: O fetiță de 12 ani și mama ei s-au ales cu arsuri pe corp, după ce au stat pe scaunele unui autobuz – EXCLUSIV

O fetiță de 12 ani și mama ei s-au ales cu arsuri, după ce au călătorit cu un autobuz și au folosit scaunele. Poliția a preluat cazul, după ce cele două s-au prezentat la UPU Cluj. ”La data de 26 noiembrie a.c., polițiștii municipiului Cluj-Napoca…

Știri Flash

Cluj: O fetiță de 12 ani și o femeie s-au ales cu arsuri pe corp, după ce au stat pe scaunele unui autobuz – EXCLUSIV

O fetiță de 12 ani și o femeie de 54 de ani s-au ales cu arsuri, după ce au călătorit cu un autobuz și au folosit scaunele. Poliția a preluat cazul, după ce cele două s-au prezentat la UPU Cluj. ”La data de 26 noiembrie a.c., polițiștii municipiul…

Știri Flash

Ghid pentru hoverboard sau trotinetă electrică: ce să cauți înainte de a cumpăra și ce model să alegi

Crăciunul este aici și odată cu el, inevitabil, și cadourile. Și, mai exact, atât hoverboard-urile , cât și trotinetele electrice sunt una dintre acele ciudățenii tehnologice care tind să apară destul de frecvent pe lista de dorințe.

Știri Flash

S-au modificat regulile privind carantina la revenirea în România

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de vineri, 10 decembrie 2021, hotărârea 113 care modifică regulile de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor  care sosesc în România. Aceste măsuri sunt valabile în perio…

Știri Flash

Cluj: A cumpărat MÂNDRĂ cartofi românești, calitatea ÎNTÂI. Acasă a apucat-o furia: Rușine să vă fie! – FOTO și VIDEO

O clujeancă a cumpărat de la CORA un sac de cartofi românești, în ideea de a susține și produsele românești. Erau calitatea întâi, dar când i-a curățat a văzut că de fapt sunt gunoaie. ”Produs românesc !! Achiziționat de la Cora Cluj Napoca!! Pai …

Știri Flash

Skater agresat și SECHESTAT de poliția locală din Cluj-Napoca, pe Eroilor. Luca Simedrea e printre cei mai buni din țară – VIDEO

Un skater de 16 de ani a fost luat de gât de un polițist local, pe pietonala de pe Bulevardul Eroilor, din Cluj-Napoca, pe motiv că ar putea distruge mobilierul urban și monumentul Memorandiștilor în timp ce se dă cu skate -ul.Luca Simedrea era împreun…