Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a fost reacreditat, fiind reîncadrat din categoria a V-a în categoria a II-a de acreditare.
Știri Flash
Un nou cutremur cu magnitudinea peste 4 în România. Unde s-a produs
Cel mai puternic seism din acest an s-a produs în luna mai şi a avut o magnitudine de 4,7 grade pe scara Richter.
Boc susține introducerea de transport școlar și pentru 5-8
Fostul ministru al Cercetării, Nicolae Burnete, a propus introducerea de transport școlar și pentru elevii din clasele 5-8 în Cluj-Napoca. Primarul Emil Boc susține propunerea, dar are nevoie de bani.
Clujul de nota 10! Clujul premiază Excelența!
A avut loc a XIII-a ediție a Galei de Excelență „10 pentru Cluj”, în format online.
Date noi despre vaccinul Moderna și riscul de miocardită sau pericardită
Un studiu de mare amploare confirmă o legătură între vaccinul anti-COVID de la Moderna şi cazuri rare de afecţiuni cardiace.
PRIMII BENEFICIARI AI PROGRAMULUI DE SUSŢINERE A ANTREPRENORILOR LOCALI „GO LOCAL” ŞI-AU INAUGURAT LOCAŢIILE ÎN PROIECTELE IULIUS. ÎNSCRIERILE CONTINUĂ
Compania IULIUS continuă programul Go Local, prin care sprijină business-urile locale, aflate la început de drum, să acceseze reţeaua sa de centre comerciale.
Atenție, șoferi! Polei pe mai multe drumuri din județul Cluj
Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură cu faptul că, în cursul dimineţii zilei de vineri, pe raza judeţului nu există drumuri judeţene blocate sau închise traficului rutier, dar pe mai multe sectoare de drum circulaţia…
Jurma avertizează: Suntem deja în valul 5 al pandemiei/ Vestea bună este că protecția oferită de vaccin rămâne bună
Cercetătorul Octavian Jurma afirmă că suntem deja în valul 5 al pandemiei și că „negarea realității și nostalgia după normalitatea din trecut este motivul pentru care în România, în fiecare val mor tot mai mulți oameni”.
Accident cu trei masini pe Aurel Vlaicu, la Podul IRA – VIDEO
Accident rutier cu 3 autoturisme implicate, in Cluj-Napoca, pe strada Aurel Vlaicu.O persoana este rănită, anunța ISU Cluj.
„Taxa Netflix” în România a trecut de Camera Deputaţilor şi merge în Senat
Proiectul de lege care prevede introducerea unei taxe în România asupra veniturilor obţinute de furnizorii de servicii media audiovizuale la cerere, cum ar fi Netflix, HBO GO, Amazon Prime Video, Voyo, de la utilizatorii români pentru v
