Economice

Budapesta protestează vehement după ce un oficial ucrainean a spus că s-ar putea întâmpla ceva cu conducta care aprovizionează Ungaria cu petrol rusesc

Ungaria se opune unui embargo petrolier european împotriva Rusiei, așa cum cere Ucraina. În acest context, un consilier din Ministerul ucrainean al Energiei a sugerat recent că ”ceva s-ar putea întâmpla” cu conducta care trece pe teritoriul Ucrainei (oleoductul Drujba) şi care aprovizionează Ungaria cu petrol rusesc.

După această declaraţie, secretarul de stat din MAE ungar Tamas Menczer a anunţat pe Facebook că a discutat cu ambasadorul ucrainean Lyubov Nepop, căruia i-a transmis că afirmaţiile respectivului oficial de la Kiev sunt inacceptabile, amintindu-i totodată de ajutorul umanitar oferit de Ungaria refugiaţilor ucraineni.

Potrivit Reuters, statele din UE se îndreaptă spre un acord asupra unui embargo petrolier împotriva Rusiei, care deocamdată ar urma să excludă petrolul livrat prin conducte, astfel încât măsura să fie acceptată de Ungaria şi de celelalte state membre care nu au ieşire la mare şi ar fi afectate mai sever de un embargo complet. Conform unor surse europene, un acord ar putea fi obţinut la summitul european din 30-31 mai.

Guvernul de la Budapesta a atras atenţia că Ungaria nu are alternative de înlocuire a petrolului pe care-l importă din Rusia prin conducte, având mai întâi nevoie de extinderea capacităţii conductei ce trece prin Croaţia, iar rafinăriile ungare ar avea nevoie de până la patru ani pentru a-şi adapta procesele tehnologice astfel încât să poată prelucra petrol cu caracteristici diferite de cel extras din Rusia.

Sursa foto: Wikipedia

Share this:

(Visited 7 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code