„Drona aceea a fost teleghidată pe canale”
„Și vă mai zic ceva, mult mai grav decât toată dezbaterea și mintea încâlcită a lui Nicușor Dan. Ba chiar legat de mintea încâlcită a lui Nicușor Dan. Ne-a trecut un glonte. Așa, pe lângă ureche foarte, foarte aproape.
Acea dronă, venită la Constanța…Sunt foarte multe întrebări la care Nicușor, dar nu va răspunde, precum nu a răspuns legat de anularea alegerilor pentru că a ajuns la concluzia că nu este credibilă explicația din raportul respectiv, deci nu vom avea niciun raport.
Drona aceea a fost teleghidată pe canale”, a declarat liderul AUR, în emisiunea OFF The Record, pe Mediafax.
„Probabil producea al Treilea Război Mondial”
George Simion lasă de înțeles că incidentul de la Constanța a fost o provocare pentru NATO, situație care cauza „zeci de mii de morți probabil producea al Treilea Război Mondial”:
„Și nimeni nu spune de ce noi n-am primit scuze din partea Ucrainei, cum au primit grecii. Nimeni nu spune de ce nu am apelat la partenerii noștri strategici, America, Israelul, care puteau face o expertiză independentă despre trimiterea acelei drone care, dacă exploda 500 de metri mai încolo, cauza zeci de mii de morți și probabil producea al Treilea Război Mondial.
De-abia aici vorbim despre subiecte foarte importante. Pentru că numai avem de mult conducere, nici la Palatul Victoria, cu sau fără Ilie Bolojan, nici la Palatul Cotroceni. (…) România, din păcate, este condusă din alte părți. De la Comisia Europeană”, crede Simion.
Pierderea controlului
Incidentul din Portul Constanța a implicat o dronă maritimă de proveniență ucraineană care s-a autodetonat la data de 5 iunie 2026, în Dana 78, fără a provoca victime sau pagube materiale majore.
Ministerul Apărării din Ucraina a transmis astăzi răspunsuri oficiale Ministerului Apărării Naționale (MApN) din România, oferind detalii complete despre cauzele și dinamica evenimentului. Forțele ucrainene susțin au pierdut comunicațiile cu un grup de patru drone navale. Motivul principal indicat este războiul electronic (bruiajul) exercitat de Federația Rusă.
potrivit medifax.ro {authorlink}
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.


