Inițiativa a avut un traseu parlamentar lung. A fost înregistrată în 2022, respinsă de Senat în martie 2023, dar a ajuns la Camera Deputaților, care este for decizional.
Potrivit legii, data de 10 septembrie va fi dedicată anual comemorării memoriei protopopului Aurel Munteanu, fost lider religios și comunitar al românilor din zona Huedinului și a Munților Apuseni.
Deputatul AUR Ilie-Alin Coleșa, inițiator al proiectului, a susținut în plen că demersul nu are caracter partinic sau revanșard, ci reprezintă un act simbolic de cinstire a unei figuri importante pentru identitatea românilor din Transilvania.
„Este un proiect simbolic privind declararea drept erou și martir al națiunii române a protopopului Aurel Munteanu. Spiritul nu este partinic, nu este revanşard şi, aşa cum în creştinism noi reţinem martiriu, reţinem exemplul personal care ne dă identitate, aşa şi aici nu reţinem cine l-a omorât, nu dorim să reţinem asta. Important este martiriul lui şi exemplul pe care ni-l dă şi identitatea pe care ne-o oferă în felul acesta”, a declarat Coleșa.
Cine a fost Aurel Munteanu
Aurel Munteanu s-a născut la 2 mai 1882, în Merghindeal, județul Sibiu. A fost preot, apoi primul protopop al Huedinului, după înființarea protopopiatului, și a avut un rol important în viața religioasă, culturală și națională a comunităților românești din zonă. A fost delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 și, ulterior, senator în România Mare.
În Huedin, numele său este legat de ridicarea Catedralei Moților, devenită un reper al comunității ortodoxe locale. A fost, de asemenea, implicat în activitatea ASTRA și în acțiuni culturale, educaționale și comemorative dedicate românilor din zona Munților Apuseni.
Proiectul adoptat de Parlament invocă martiriul suferit la 10 septembrie 1940, după Dictatul de la Viena, când nordul Transilvaniei a fost cedat Ungariei horthyste. Potrivit documentelor legislative, Aurel Munteanu a fost ucis în bătaie în Piața Mare din Huedin, „căzând victimă regimului maghiar horthist instalat în nordul Transilvaniei”.
Cazul său este prezentat în literatura bisericească și istorică drept unul dintre episoadele violente care au urmat intrării trupelor horthyste în nordul Transilvaniei. Surse bisericești notează că preotul a fost ucis pentru statutul său de lider al românilor din regiune și pentru refuzul de a părăsi comunitatea pe care o păstorea.
Există și o dimensiune sensibilă a acestei comemorări: Aurel Munteanu a fost o figură explicit națională, implicată în apărarea cauzei românești din Transilvania, inclusiv ca președinte al comitetului local al Ligii Antirevizioniste.
potrivit medifax.ro {authorlink}
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.



