Există artiști care nu urcă pe scenă, dar ajung să influențeze în mare măsură felul în care arată și sunt percepute instrumentele marilor muzicieni. În această categorie se află Dumitru Muradian, cunoscut ca Dino Muradian, un artizan român stabilit în Statele Unite, ale cărui lucrări au ajuns la artiști de top, inclusiv membrii trupei Metallica. Povestea sa arată cum un fost pilot a ajuns să lucreze pentru unele dintre cele mai mari nume din muzica rock.
Într-un interviu pentru CANCAN, artistul specializat în pirografie povestește cum a ajuns să colaboreze cu James Hetfield, Kirk Hammett și alți muzicieni de renume internațional, care folosesc astăzi pe marile scene instrumente personalizate realizate de el.
De la aviație la artă pe lemn
Drumul lui Dino Muradian începe departe de lumea muzicii. A fost pilot în România și a absolvit Școala de Ofițeri de Aviație de la Bobocu, apoi a părăsit țara în anii ’80 și s-a stabilit în Statele Unite. Arta a apărut inițial ca un hobby pentru el, mai exact pirografia, tehnica prin care lemnul este „desenat” cu ajutorul căldurii.
În anii ’90, în Hawaii, această pasiune s-a transformat într-o profesie. A început să vândă lucrări în galerii, apoi a trecut la instrumente muzicale, de la chitare și viori până la viole, violoncele, dar și banjo sau ukulele. Momentul decisiv a venit în mijlocul anilor ’90, când a intrat în contact cu industria producătorilor de instrumente, inclusiv ESP Guitars, ceea ce i-a deschis drumul către colaborări internaționale.
Chitarele Metallica și recunoașterea internațională
Designurile sale nu sunt niște simple decorațiuni, ci sunt concepte vizuale complexe, cu modele de cranii, simboluri mitologice și imagini cu un impact foarte puternic.
Una dintre cele mai cunoscute lucrări, apreciată de solistul Metallica, James Hetfield, include un craniu de cerb cu coarne reinterpretate artistic, chiar pe corpul chitarei, ceea ce a transformat instrumentul într-o piesă de scenă unică.
„Eu nu mă consider artist, artist în adevăratul înțeles al cuvântului, e altceva. Prima chitară pe care am lucrat-o pentru Hetfield, a fost acum 30 de ani, îți dai seama. Și de atunci am mai lucrat pentru el vreo șase chitare, pentru Kirk Hammett, tot de la Metallica, are și el la două chitare. Și așa s-a nimerit că prin Metallica numele meu a devenit mai cunoscut în lumea asta a instrumentelor muzicale. Eu am lucrat foarte mulți ani și foarte multe instrumente pentru Vasile Gliga de la Reghin, care e cel mai mare producător de viori, viole și violoncele din Europa. Multă lume mă întreabă ce muzicieni din România au instrumente făcute de mine? Niciunul, nu mi-aduc aminte. Doar Gliga. În tehnica asta pe care o folosesc eu, nu se produce niciun fel de gravură. E suprafața lemnului rămâne perfect netedă și chiar lucioasă. Chiar dacă lemnul este ars profund. Pentru că asta este pirogravura, cu un creion electric, care are vârful metalic și foarte încins. Poți să setezi temperatura. Arzi suprafața lemnului. Deci îl folosești ca pe un creion pe o foaie de hârtie.”, a declarat acesta pentru CANCAN.
Cum a început colaborarea cu Metallica
Legătura lui Muradian cu marile nume din industria muzicală și stilul rock a venit prin ESP Guitars, iar apoi prin cererea directă pentru James Hetfield.
„La un moment dat am fost contactat de directorul de la ESP Guitars din California și așa am început eu, așa a început relația mea cu ESP Guitars. Se întâmpla și atunci și în prezent ca James Hetfield de la Metallica, să cântă cu chitare ESP. Și uite așa am ajuns eu atunci, în 96, cei de la ESP m-au întrebat, dom’le, uite, Hetfield, care cântă cu instrumentele, cu chitarele noastre, vrea să-i lucrezi o chitară. Și uite așa am intrat eu în legătură cu Hetfield, care îmi spunea Dino, vreau ceva înfricoșător. M-am gândit la un craniu, dar el a vrut ceva cu coarne. Și uite așa am ajuns la soluția că să-i pirografiez în craniul de cerb. Cerbul are coarnele alea bogate, extraordinare. Chitara asta era extraordinar de îngustă și de o formă ciudată. Oricum, până la urmă i-am înghesuit coarnele acestui cerb pe chitară și el a înnebunit de plăcere când a primit chitara.”, a declarat el pentru CANCAN.
El a mai povestit că relația pe care o are cu artiștii din industrie s-a extins în timp și că lucrările sale au devenit piese de colecție, foarte căutate.
„Niciodată n-ai să vezi un cerb în realitate care să aibă coarnele atât de înghesuite cum le-am înghesuit eu pe chitara aia. Dar el, ca fapt divers, prima lui chitară, făcută în 1995, el a cântat-o pentru prima dată pe scenă în 1996, a devenit cea mai grozavă chitară, adulată de fani. El are mai multe, dar patru dintre ele sunt pirografiate de mine. Ultima pe care am lucrat-o a fost în decembrie și i-au dat-o în martie, chiar înainte de a începe turneul. Și am crezut că o să o cânte pentru prima dată în Atena, dar pe 9, acum câteva zile, dar nu n-a cântat-o. Și posterul pentru concertul de la București reprezintă cei patru cavaleri ai Apocalipsei, pe un background de un craniu uman, îți spun asta pentru că pe ultima lui chitară design-ul este exact cei patru cavaleri ai Apocalipsei”, a mai completat artistul.
Lucrări de mii de dolari și colaborări cu mari artiști
Una dintre chitarele sale a fost vândută la licitație cu peste 61.000 de dolari, a fost semnată de membrii Metallica și a devenit o adevărată piesă de colecție. În general, lucrările sale ajung la sume între 10.000 și 18.000 de dolari.
De-a lungul timpului, Dino Muradian a lucrat și pentru nume importante din muzică, precum B.B. King, George Lynch și Pepe Romero Sr., dar și pentru alți artiști din zona rock și clasic.
El a mai povestit pentru CANCAN că a colaborat și cu Gibson pentru un instrument oferit cadou lui B.B. King la aniversarea de 70 de ani, precum și cu alți mari producători de instrumente.
potrivit medifax.ro {authorlink}
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.



