
Prim-vicepreședintele PNL l-a atacat dur pe Marcel Ciolacu, după discursul critic pe care liderul PSD l-a avut la adresa liberalilor chiar în momentul în care noul guvern a primit votul de învestitură în Parlament.
Related Articles
Membru fondator al PNL Cluj: „N-ar putea cele două partide majoritare să-și dea mâna pe un program de criză fundamentat?”
Emil Bogdan, membru fondator PNL Cluj și fost director al Spitalului de Recuperare, este de părere că liberalii și social-democrații ar putea să ajungă la o înțelegere și să rezolve criza politică actuală, având împreună majoritare parlamentară….
Urs văzut într-o comună din Cluj. Un localnic s-a luptat să își salveze animalele
Un urs a fost depistat pe raza comunei Bobâlna, iar un localnic a avut curaj să se îl alunge. ”Vă informez că pe raza comunei Bobâlna, respectiv în satul Maia, în cursul nopții de 21 spre 22 septembrie 2021, a fost văzut un exemplar de urs, care a înce…
Cum îşi transformă românii apartamentele în „vile”. „Acum câțiva ani am văzut și la Cluj”
Nemulţumiţi de apartamentele comuniste mici, mulţi români visează la o casă cu curte, însă se lovesc de preţurile uriaşe, în special în marile oraşe. Inventivi, unii dintre ei îşi mai cumpără un apartament deasupra sau sub ei, montează scări interioare…
